Toate materialele sunt proprii, mă adaptez la stilul fiecăruia de învățare și înțelegere. Pun accent pe lucru şi practică, iar rezultatele vin de la sine.
Meditațiile vizează elevii de gimnaziu și liceu, cei care se pregătesc pentru bacalaureat sau examenul de capacitate, ori cei care doar au nevoie de ajutor ca să înțeleagă mult mai bine materia. Grupele mele sunt alcătuite din 2 sau maxim 3 elevi, în cazul în care sunt prieteni și doresc să fie toți, de altfel meditațiile se pot desfășura și individual. Pun accent pe buna înțelegere și doresc să ofer atenția mea maxima la nevoile lor. O ședință durează 2 ore, ca să putem lucra, explica și înțelege exact ceea ce avem de pregătit.
Meditațiile se adresează: Elevilor de clasa a XII-a care își doresc să se pregătească pentru Bacalaureat la Geografie; Elevilor care vor să obțină o notă mare la examen și au nevoie de o pregătire structurată; Elevilor care întâmpină dificultăți în înțelegerea sau memorarea materiei; Elevilor care doresc să recapituleze și să aprofundeze materia de clasa a XII-a; Elevilor care vor să își consolideze cunoștințele și să capete mai multă încredere în rezolvarea subiectelor.
Ofer meditații elevilor de clasa a X-a, a XI-a și XII-a pentru examenul de Bacalaureat. Pregătirea se desfășoară fizic dar și online la cerere. Ședința durează 2 ore ,materialele sunt asigurate de mine .Vom învăța materia pas cu pas, prin diferite metode încât să fie înțeleasă logic,nu mecanic. Prețul este de 60 de lei.
Lecții de engleză adaptate vârstei, nivelului și obiectivelor elevului, cu accent pe conversație, vocabular, gramatică și încrederea în exprimare. • Pentru copii: învățare prin jocuri, povești și activități interactive. • Pregătire Cambridge: Starters, Movers, Flyers, A2 Key (KET) și B1 Preliminary (PET). • Pregătire IELTS pentru adolescenți și adulți, cu exerciții și strategii pentru toate cele patru componente ale examenului. Sunt disponibile și lecții față în față în București, cu deplasare la domiciliul elevului, în funcție de zonă și program. Lecțiile se desfășoară integral în engleză; nu vorbesc română.🤗 Tariful afișat este pentru lecțiile de engleză și pregătirea Cambridge. Pregătirea IELTS are un tarif diferit.
Ofer meditatii la Germana pentru orice nivel de la A1 pana la C2. Orele se desfasoara intr.un mediu relaxant si sunt personalizate in functie de fiecare elev si de obiectivul propus. Cu profesorul potrivit chiar si o limba anevoioasa poate fi invatata usor :).
Meditațiile se desfășoară fie on-line fie fizic, după preferințe și program. Lucrăm pe fiecare subiect în parte,cunoaștem structura și ce așteptări are corectorul din partea unui elev.
O sedinta normala se desfasoara intr un cadru linistit, identific problemele pe care le are copilul si incep sa le corectez prin explicatii si teme. Procesul cateodata este lung, dar impecabil la final.
Ofer meditații adaptate nevoilor fiecărui elev, indiferent de nivelul de pregătire, precum și pregătire pentru dezvoltare profesională și obținerea diferitelor calificări. ✨ Ce ofer? * 📖 Meditații pentru elevi de toate nivelurile de pregătire; * 📝 Pregătire pentru examene, teste și evaluări; * 🎓 Pregătire pentru obținerea calificărilor profesionale; * 💼 Meditații și pregătire pe plan profesional, în funcție de obiectivele fiecărei persoane; * 📚 Toate materialele necesare pentru studiu sunt asigurate de mine; * 💡 Lecții personalizate, adaptate nivelului, ritmului de învățare și obiectivelor fiecărui cursant. 🌟 Fiecare persoană învață diferit! De aceea, personalizez fiecare ședință în funcție de nevoile individuale, punând accent pe explicații clare, exerciții practice și progres constant. 🤍 Indiferent dacă ai nevoie de ajutor pentru școală, pregătire pentru un examen sau dezvoltare profesională, te ajut să îți atingi obiectivele pas cu pas!
📚 Meditații online la limba engleză 📚 Ai un examen important în față, vrei să vorbești engleza cu încredere sau ai un copil mic, curios și gata să descopere o limbă nouă? Ofer meditații online, adaptate exact obiectivelor tale, pentru elevi de la clasa 0 până la pregătirea pentru examene. ✅ Pregătire pentru Cambridge, Bacalaureat, admitere și alte examene ✅ Lecții pentru copii, începând cu clasa 0, într-un ritm potrivit vârstei Cum lucrez? Lecțiile mele includ gramatică, pronunție și pregătire pentru probele speciale ale examenelor, dar nu se opresc la reguli. Folosesc și dezbaterea ca metodă de predare, pentru că aduce limba în viața reală: elevii învață nu doar ce se spune, ci și cum și când, ca să se descurce în orice situație și să-și adapteze limbajul în funcție de context, fie că vorbesc cu un profesor, cu un prieten sau la un interviu. 💛 Un spațiu în care te simți în siguranță Pentru mine, fiecare elev trebuie să se simtă confortabil la oră. Creez un spațiu sigur, în care poți greși fără teamă și poți pune absolut orice întrebare, pentru că greșelile fac parte din învățare, iar nicio întrebare nu e inutilă, ba chiar încurajată. 🤝 Lucrez cu răbdare și explic simplu, iar fiecare lecție este adaptată nivelului și ritmului elevului. Lecțiile sunt online, la ore stabilite împreună, iar prima ședință este pentru a vedea de unde pornim și ce îți dorești să obții.
Echivalent pentru 60 de minute, din tarifele cu durată precizată. Confirmă prețul ședinței cu profesorul.
Recenziile profesorilor
5,0/5 din 125 recenzii
Toate recenziile publice ale profesorilor din această selecție, fiecare profesor numărat o singură dată. Le poți citi pe profilurile lor.
Date reale din platformă
Ce opțiuni de meditații găsești în București?
Pagina reunește 569 anunțuri publice de la 503 profesori din București, pentru 40 materii. Cifrele și tarifele de mai jos sunt calculate din ofertele active, nu din estimări generale pentru oraș.
Matematică în București
Sunt 112 anunțuri de la 112 profesori. Sunt disponibile atât lecții online, cât și întâlniri față în față în București.
Tarifele publice echivalente sunt între 25 și 153 lei/oră. Nivelurile declarate includ Primar, Gimnaziu, Bacalaureat, Liceu și Facultate.
Deschide profilurile și compară materia, nivelurile, descrierea lecțiilor, durata și prețul aceleiași ședințe. Verifică apoi dacă formatul este online, față în față sau mixt și dacă experiența declarată se potrivește obiectivului elevului. Nu presupunem că cel mai mic tarif este automat cea mai bună alegere.
Ce se întâmplă după ce alegi?
Poți contacta profesorul din profil sau poți trimite o singură cerere cu materia, nivelul și preferința de program. Disponibilitatea se confirmă direct, pentru că programul profesorilor se poate schimba. Pagina se actualizează din anunțurile publice active și nu promite locuri care nu au fost confirmate.
Linkuri locale
Mai multe pagini utile pentru București
Din pagina de oraș poți continua către materiile locale, alte orașe, examene și profiluri publice relevante.