Se deschide profilul profesorului…
Meditații la educație fizicăMeditații La Educație Fizică Și Pregătire Fizică – Antrenamente Personalizate
1 an experiență
Pasionat de sport și educație fizică, îmi place să lucrez cu elevii și să îi ajut să își atingă obiectivele. Adaptez exercițiile și explicațiile în funcție de nivelul fiecăruia, punând accent pe progres, disciplină și încredere. Scopul meu este ca fiecare elev să vadă rezultate concrete și să descopere plăcerea de a face mișcare.
Ofer pregătire la Educație Fizică și pregătire fizică, adaptată nivelului și obiectivelor fiecărui elev. Lucrăm într-un mod organizat și practic, cu exerciții explicate clar și corect, punând accent pe tehnică, condiție fizică, coordonare, mobilitate și progres.
Ședințele sunt potrivite atât pentru elevii care doresc să își îmbunătățească performanțele la orele de Educație Fizică, cât și pentru cei care se pregătesc pentru probe sportive sau își doresc să își dezvolte condiția fizică.
Începem de la nivelul actual al elevului și stabilim obiective realiste, urmărind progresul de la o ședință la alta. Pun accent pe seriozitate, disciplină și o atmosferă pozitivă, astfel încât elevul să capete încredere și să vadă rezultate concrete.
Acest profesor nu are încă recenzii publice.